100 (si ceva) de minute romanesti

Andreea mi-a trimis un newsletter de invitatie la un eveniment (gratis, cum altfel?) in care se spunea, in cuvinte multe si frumoase, despre relele societatii romanesti, de la comunism la capitalism, trecand evident prin tranzitie. Intre timp, Krossfire a scris acest articol despre cum noi romanii  suntem autocritici intr-o maniera inutila, asa ca am zis, trebuie s-o vad si pe asta.

Am fost deci aseara la Pavilion Unicredit sa ne uitam la 100 de minute romanesti, adica un vernisaj de proiectii video filmate in Romania (duh!), mai ales dupa ’90, chiar dupa anul 2000 („cand nu vom mai fi copii”). Curatorul – cel care a ales scurtmetrajele – este Andrei Craciun, dar proiectul 100 minute este coordonat de Razvan Ion & Eugen Radescu – exista si minute din alte tari. Artistii/regizorii prezentati au fost Stefan Constantinescu, Teodor Graur, Ion Grigorescu, Ciprian Homorodean, Sebastian Moldovan, Corneliu Porumboiu, dar din pacate nu am retinut in toate cazurile care facuse ce film.

Primul film scurt a fost filmat in ilegalitate, in 1978 (daca nu ma insel, de Grigorescu). Era un simplu film alb-negru fara sunet cu Ceausescu si discursul lui – din care nu am putut citi mai nimic, fiind asezata prost (ca toata lumea de altfel, poate mai putin cei din primul rand) numai ca fata lui Ceausescu se desprindea de corp, pana se observa ca in spate era de fapt altcineva, cu o masca. Poate o metafora care a vrut sa exprime ca Ceausescu suntem noi, cine stie…

Urmatoarea proiectie a fost cea a unei live performance a lui Teodor Graur, care a fost de altfel in sala la sesiunea de intrebari si raspunsuri care a urmat. In 1993, Graur incerca sa faca niste radio-uri cu frecvente vest europene sa-l asculte, in sensul literal. Exprima in felul asta faptul, trist si adevarat, ca occidentalii abandonasera Romania (si alte tari din est) tocmai in momentele in care era mare nevoie de ajutor.

A urmat un film realizat profesionist din 2003, Calatorie la oras sau ceva de genul asta, in care un invatator de la tara incearca sa ia un calculator pentru primaria din sat, dar ii stau in cale… multe obstacole. Discrepanta dintre „lumile virtuale” si realitatea provinciala e subliniata cu un umor tipic romanesc.

Urmatorul filmulet distruge mitul perimat cum ca Bucuresti ar fi Micul Paris, prin prezentarea unor imagini cu care noi, cei care stam in capitala, suntem foarte familiari: case vechi vai steaua lor, blocuri urate, strazi si mai si. Tipul care merge de colo colo cu o pancarta pe care scrie PARIS e de-a dreptul comic.

Alt film-reclama-parodie a fost cel despre Dacia 1300, un fel de Logan al timpului sau. Dar aici cuvintele nu-si au rostul, trebuie neaparat sa-l vedeti, mai ales secventele cu muncitorii/inginerii care mangaie masina ca pe o nestemata.

Probabil cel mai amuzant film a fost “I am Luke Skywalker”, varianta scurta, de Ciprian Homorodean, de unde am furat si imaginea. Mi-a amintit de filmele traduse de Irina Nistor&co pe casete pana sa apara si la noi cd-urile cu subtitrare.

Proiectiile s-au terminat asa cum au inceput, cu Ceausescu. El si Elena vorbesc, in ultimul film, la Casa Poporului. Cei doi sunt 2 mari figuri, la propriu si la figurat, dar numai Nicolae vorbea – dincolo de moarte. In acelasi film, prin vocea celui care ii pune intrebari, Ceausescu raspunde, ajutat de aceeasi Masca. Cel mai recomandabil de vazut!

Sesiunea de Q&A nu a fost deosebit de interesanta, de aceea nici nu am stat pana la sfarsit, dar mi-a placut selectia. Am descoperit cu ocazia asta si publicatia celor de la Pavilion, o revista cu acelasi nume care se ocupa de politica si cultura, numarul cel mai recent fiind despre medicina social(ist)a.

Deci: nu mi-am pierdut inca speranta in cinema-ul romanesc. Dar faptul ca astfel de clipuri (e adevarat, in anumite cazuri, amatoare) sunt necunoscute si alti regizori sunt premiati – cu exceptia lui Porumboiu care e popular – imi da de gandit…